Iulian Bereș are 19 ani, este elev în clasa a XII-a la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați și este organist la Biserica Romano - Catolică „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din aceeași localitate. Pentru el, acest instrument magic, orga, a devenit un stil de viață, dat fiind faptul că nu își poate imagina să fie lipsit de sonoritățile minunate ale acestui instrument. Pentru viitor, își dorește să studieze cât mai mult, să își însușească cât mai multe cunoștințe, ca astfel să devină un organist complet.























